Digitalizare, securitate și integrare europeană – bilanțul pentru anul 2025

Digitalizare, securitate și integrare europeană – bilanțul pentru anul 2025

Într-o perioadă marcată de provocări cibernetice crescânde și de accelerarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, Serviciul Tehnologii Informaționale (în continuare – Serviciul) a demonstrat că tehnologia reprezintă un pilon esențial al ordinii publice și al serviciilor destinate cetățenilor. Aceste realități sunt reflectate în raportul de activitate pentru anul 2025, prezentat în cadrul ședinței de bilanț. 

 

Servicii publice accesibile cetățenilor

Pe parcursul anului 2025, Serviciul a facilitat eliberarea a 87.618 de certificate în domeniul penal, inclusiv caziere judiciare, certificate detaliate și alte documente conexe — față de 98.414 în 2024, diferența reflectând trecerea accelerată la canalele digitale. Dintre acestea, 16.367 certificate au fost livrate prin intermediul platformei MDelivery, oferind cetățenilor, inclusiv celor din diasporă, acces la servicii publice fără deplasare fizică. Totodată, în domeniul contravențional au fost eliberate 10.442 de certificate, în creștere față de 10.556 în 2024.

 

Suport operațional și intervenții tehnice

Echipa Serviciului înregistrat o creștere semnificativă a volumului de activitate în suportul tehnic acordat subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne și instituțiilor partenere. Numărul total de servicii de suport și intervenții a atins 29.223 în 2025, față de 13.415 în 2024 și 10.717 în 2023 — o creștere de peste 117% față de anul precedent. Totodată, solicitările au crescut de la 6.112 în 2024 la 12.506 în 2025, cu cel mai mare volum înregistrat din partea subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției.

 

Sisteme informaționale și comunicații

Administrarea platformelor informaționale a atins un total de 25.000 de operațiuni în 2025, față de 12.819 în 2024 — o dublare a activității. Sistemul de comunicații critice TETRA a ajuns la 6.885 de abonați gestionați, față de 5.331 în 2024, iar infrastructura de IP-Telefonie a înregistrat 417 operațiuni de deservire — aproape dublul față de 209 în 2024.

 

Controlul traficului și siguranța rutieră

Serviciul gestionează 96 de posturi de supraveghere a circulației rutiere la nivel național, dotate cu 94 de camere cu radar, 100 camere ANPR și 30 camere PTZ. În cursul anului 2025, rețeaua a fost consolidată cu 31 de posturi noi. Prin sistemele automatizate au fost înregistrate 536.012 documente de control trafic și rapoarte de contravenție — o creștere de 9,53% față de 2024. 

 

Securitate cibernetică

Ca răspuns la numărul crescut de atacuri cibernetice, Serviciul a întreprins acțiuni concrete: suportul modernizării echipamentelor de rețea în 49 de subdiviziuni ale Inspectoratului General al Poliției în cadrul unui proiect finanțat de statul german, implementarea soluției SIEM pentru detectarea amenințărilor în timp real cu suportul colegilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România și lansarea platformei cyber.mai.gov.md pentru raportarea incidentelor. A fost inițiată și înființarea Centrului Operațional de Securitate Cibernetică (COSC) al Ministerului Afacerilor Interne.

 

Integrare europeană

Serviciul a adus contribuții esențiale pe dimensiunea europeană: a fost elaborat și implementat un modul nou în Registrul de stat dactiloscopic, aliniat la Regulamentul (UE) nr. 603/2013, destinat Inspectoratului General de Migrație și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră cu perspectiva conectării la sistemul Eurodac. A fost finalizat studiul comun cu suportul GIZ Moldova privind arhitectura sistemelor naționale de informații și interoperabilitatea cu SIS, VIS și Eurodac, iar pentru 2026 este planificată constituirea Consiliului de Coordonare pentru Conectarea la Ecosistemul eu-LISA.

De asemenea, au fost adoptate mai multe acte normative cu impact direct asupra digitalizării MAI, inclusiv HG 267/2025 privind e-Dosar penal și contravențional și HG 146/2025 privind soluționarea electronică a cauzelor contravenționale.

 

Priorități pentru 2026

Printre obiectivele strategice ale Serviciului pentru anul 2026 se numără: lansarea serviciului public cazier contravențional detaliat, operaționalizarea Platformei Integrate de Monitorizare, lansarea sistemelor informaționale Registrul Informației Criminalistice și Criminologice nou și a e-Dosarul penal, extinderea rețelei de control trafic cu 21 de posturi noi, modernizarea infrastructurii TETRA și consolidarea securității cibernetice instituționale.

 

Tehnologia nu înseamnă doar infrastructură. Înseamnă să fii prezent, operativ și sigur — în serviciul cetățeanului și al statului.

 

Dorin
Ultima actualizare: 23 Mart 2026 - 09:11